09 iulie 2009

CE aprobă politica Italiei privind imigraţia

Măsurile guvernului de la Roma privind imigraţia, inclusiv recensământul nomazilor, nu sunt discriminatorii. Aceasta este concluzia Comisiei Europene, contestată de mai multe organizaţii neguvernamentale rome din Peninsulă.

Potrivit Rador, Comisia Europeană a hotărât că măsurile autorităţilor italiene nu încalcă legislaţia europeană după ce oficialii europeni au studiat documentele trimise de Italia, la începutul lunii trecute.

Iniţial, Executivul european a criticat soluţiile propuse de Roma în problema imigranţilor romi, cele mai controversate fiind propunerea de amprentare şi de realizare de teste ADN.

În urma analizei raportului trimis de Italia, oficialii europeni au considerat că măsurile privind romii par compatibile cu legislaţia Uniunii.

Potrivit documentului
CE, citat de agenţia italiană ANSA, amprentarea s-a făcut doar în anumite cazuri, atunci când identificarea persoanelor nu se putea face într-un alt mod.

Organizaţiile neguvernamentale din Peninsulă iau în calcul chiar boicotarea primul summit al Comisiei Europene dedicat romilor, care va avea loc marţea viitoare.

O româncă din Germania vrea mandat de deputat

xperienţa Ionelei van Rees-Zota în străinătate a determinat-o să se înscrie la alegerile din toamnă, pentru un mandat de parlamentar prin care să reprezinte românii din diapsora. Născută în martie 1977 la Comăneşti, judeţul Bacău, aceasta locuieşte în prezent la Nurnberg, unul dintre oraşele cu cea mai mare
comunitate de români. Determinată să rezolve multe dintre probleme emigranţilor români, Ionela van Rees-Zota este de părere fiecare cetăţean aflat peste graniţe trebuie să aibă siguranţa că este reprezentat corespunzător în Parlamentul României.

Evenimentul Zilei: Când ai decis să te muţi în Germania şi care a fost motivul pentru care ai decis să faci acest pas?
Ionela van Rees-Zota: Am mai cochetat cu ideea de a mă muta în Germania, dar niciodată nu am fost motivată pe deplin. De mai bine de zece ani făceam naveta lunar, între România şi Germania.

Care este legătura ta cu comunitatea de români din Germania ?
Legătura mea este mai mult de suflet. Spun asta pentru, că de-a lungul timpului am fost aproape de românii din Germania, prin publicaţiile pe care le aveam în România şi prin paginile special concepute pentru ei, dar şi prin faptul că am putut să le dau sfaturi de specialitate din domeniile în care acţionez, respectiv juridic şi jurnalistic.

La început mi-a fost greu să accept faptul că nu sunt alături de ei mai mult (aşa cum îşi doreau majoritatea), dar cu timpul s-a format o legătură aparte între mine şi românii din Germania, mai ales că eram aşa cum mă numeau ei „medicul lor de suflet”. Legătura mea cu cei de aici a fost şi va rămâne una specială, iar asta se concretizează acum, când am luat decizia de a mă muta definitiv aici. Am fost prezentă la aproape toate evenimentele organizate pentru şi cu românii de aici. Aşa am putut să le ascult doleanţele şi nemulţumirile.

Ce te-a determinat să te înscrii la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, pentru un mandat de deputat pentru diaspora?
A fost o hotărâre de moment, mai mult la îndemnul celor care cred în mine. Tentative am de a face politică şi pot să afirm că am tentative reuşite. Mi s-a propus să candidez la alegerile parlamentare de către Asociaţia Culturală româno-germană „Un Alter Ego e.V”, asociaţie înfiinţată în urmă cu 8 ani, la sugestia marelui artist Florin Piersic.

Trebuie să recunosc că am primit oferta cu oarecare entuziasm, gândindu-mă că în acest mod, voi putea face mult mai multe pentru românii din diaspora. Aşa cum ştiţi, în cele mai multe cazuri, sărăcia, corupţia şi proasta organizare administrativă au fost primele argumente în decizia conaţionalilor noştri de a pleca în afara graniţelor româneşti.

Am văzut sute de cazuri în care copii
sunt lăsaţi la rude, bunici sau, şi mai rău, la cunoştinţe, iar părinţii pleacă pentru o bucată de pâine mai bună. Am văzut destule cazuri în care un român decedează pe teritoriul altui stat, iar procedura de a-l aduce în ţară durează zile întregi, punând familia pe drumuri în toate direcţiile, neţinându-se cont de durerea acestora.

Sunt atât de multe problemele românilor din diaspora, dar mulţi refuză să le mai spună. Aşa cum susţin chiar ei „oricum nimeni nu ne ascultă, de ce să mă mai plâng ?” Nu trebuie să continuăm sub această mască a ignoranţei, a nepăsării, iar cel mai rău, al umilinţei. Ne e greu să vedem cum suntem umiliţi, doar pentru simplul motiv că suntem români. Am văzut şi am trăit pe pielea mea zeci de astfel de cazuri, pe care le-am şi enumerat în materialele scrise de mine de-a lungul anilor.

Care sunt avantajele tale pentru această competiţie?
Avantajele mele sunt experienţa, faptul că de câţiva ani buni circul prin Europa. Acest lucru a dus la principalul meu studiu, „Românul de peste graniţe şi evoluţia LUI”, pe baza căruia scriu deja o carte. Am discutat cu mii de români din diverse zone, iar problemele lor sunt atât de vaste, dar totuşi atât de comune, încât - la început am crezut că fac parte din acelaşi tipar.

Mai am apoi studiile necesare, respectiv două facultăţi - una în Drept, una în Jurnalism şi un master în Administraţie Publică Europeană şi peste zece calificări în diverse domenii. Am mers în viaţă pe un principiu mai aparte, acela că „dacă este nevoie de mine într-un loc anume, să-i pot face faţă„. Cred că am destule avantaje pentru a porni în această competiţie, mai ales că viaţa m-a călit. Am făcut destule pentru mine şi familia mea, iar acum este timpul să fac ceva şi pentru ceilalţi români.

Care este formaţiunea politică din partea căreia candidezi?
Voi candida
ca independentă, dar m-am gândit şi la asta. Trebuie să recunosc că mi-ar face plăcere ca o formaţiune politică din ţară să mă susţină şi să creadă în puterile mele. Aşa ne vom lansa reciproc. Cineva spunea: „uită-te în urma unui om şi vezi ce a făcut, ca să-ţi dai seama dacă poate face ceva în viitor”. Acelaşi lucru l-as spune şi eu celor care doresc să mă susţină.

Am o vârstă la care mă pot lăuda cu un palmares destul de bogat în cariera mea, iar tot ce am realizat am făcut cu greu şi trebuie să recunosc că, cei care m-au susţinut şi încurajat au fost copii şi soţul, dându-mi întotdeauna
puterea necesară de a continua ce am început.

Care vor fi obiectivele tale dacă vei obţine acest mandat?
Trebuie ca fiecare cetăţean român aflat peste graniţe să aibă siguranţa că este reprezentat corespunzător în Parlament. De altfel, imaginea românului în lume este din ce în ce mai ştearsă, iar locurile de muncă „la negru” sunt punctul principal care trebuie să dispară. Nu au asigurări medicale, nu beneficiază de un concediu
, ce sa mai vorbim de anii pierduţi care nu vor fi trecuţi în momentul când vor trebui să primească o pensie.

De asemenea, copii trebuie să aibă mai multe drepturi, chiar şi în străinătate. Nu este suficient să aibă o farfurie de mâncare pe masă. Mă uit în jurul meu şi văd părinţi care nu au cu ce să-şi ducă copii la şcoală sau şi mai rău, nu au cu ce să-i întreţină.

Trebuie făcută o lege pentru ca aceştia să beneficieze de facilităţile necesare pentru integrarea în şcoală, chiar dacă au plecat din ţară. Repatrierea, aducerea unui decedat român în ţară, sunt numai unele din problemele care nu trebuie să mai existe. Sunt multe obiectivele acestui mandat, acum enumerând numai câteva. Important este ca fiecare român să doarmă liniştit şi să-şi voteze omul care crede că îl va reprezenta cel mai bine în Parlament.

Ce consideri că trebuie schimbat/îmbunătăţit în ceea ce priveşte diaspora românească?
Aşa cum am enumerat şi înainte, legislaţia, respectul de sine, drepturile omului şi informarea. Dacă aceste patru puncte le avem, vor veni şi restul de la sine.

Care au fost primele diferenţe pe care le-ai observat între societatea românească şi cea germană?
Diferenţe sunt peste tot, dar aici există o strânsă legătură între români şi germani. Trebuie să recunosc că, faţă de alte naţiuni, germanii sunt mai deschişi către români. În ultimul timp am încheiat diverse contracte cu firme nemţeşti, spunându-mi că au încredere în societatea românească.

Au încredere în noi, iar asta nu poate decât să mă bucure. O altă diferenţă, aş putea spune că este legislaţia. Ei au legi care nu le permit să greşească. Aici nu există cale de mijloc. Ori e albă, ori de neagră. E un semn bun, pentru că nu există şpagă, nu există „pile”, nu există decât ierarhia :«primul sosit, primul servit ».

Cat de interesaţi sunt românii din Germania de viaţa politică românească?
Românii din Germania sunt foarte interesaţi de politica românească. Se întâmplă foarte des când vezi la întrunirile făcute de români, cum aceştia vorbesc despre politică. Din păcate, lipsa de informaţie şi accesul destul de greu pentru a viziona o ştire în limba română îi face să nu fie întotdeauna la zi cu ştirile.

De aici şi până la faptul că orice decizie ar trebui să ia, nu ştiu nici unde şi cui să se adreseze, este doar un pas. Politica este pentru unii un subiect tabu, de aceea intenţionez ca în mandatul ce-l voi avea, să fac accesibil accesul la informaţiile de acest gen.

Care sunt cele mai importante realizari ale tale?
În România am fost şi sunt în continuare managerul a patru publicaţii, iar în Germania administrez atât o revistă adresată românilor, cât şi un radio.

De curând mi-am deschis propriul birou de consultanţă juridică. Sunt jurist la o firmă
renumită de pază şi protecţie din România, am scris patru cărţi, am apărut în dicţionarul personalităţilor vâlcene, am avut câteva expoziţii fotografice (arta fotografica fiing unul din hobby-urile mele) şi sunt mămica a doi băieţei minunaţi, de 5 şi 8 ani.

Sunt multe realizări, iar faptul că pot spune ”am sădit un pom, am scris o carte şi am construit o casă”, înseamnă că nu am trăit degeaba pe Pământ, pot spune că verbele după care mă ghidez în viaţă sunt: „ a învăţa”şi „ a învinge”.

Care este cel mai mare vis al tău?
Cel mai mare vis al meu este să fac o carieră politică, să ajut cât mai multe persoane, iar răsplata pe care o voi primi, să fie mulţumirile şi zâmbetul de pe faţa semenilor mei atunci când mă văd şi «plata» lui Dumnezeu atunci când voi ajunge le EL. Îmi mai doresc să fiu sănătoasă şi să mă bucur de fiecare clipă alături de soţul şi copii mei.

La 7 ani de la atentatele din SUA, reconstrucţia "Ground Zero" se mişcă lent

La 7 ani de la atentatele ce au avut loc la 11 septembrie 2001 si care au distrus cele doua turnuri gemene ale World Trade Center, autoritatile americane nu au reusit nici macar sa termine fundatia pentru proiectul "Ground Zero" ce urmeaza a fi ridicat pe locurile unde se aflau celebrele turnuri.

La ora actuala, in cadrul proiectului sunt implicate 19 agentii de stat si zeci de companii
si arhitecti.

Chris Ward, directorul Autoritatii Portuare din New York si New Jersey, a recunoscut, intr-un raport, ca bugetul si calendarul priectului fac fata unor intarzieri semnificative si unor costuri
aditionale.

Bugetul initial pentru "Ground Zero" a fost de 15 miliarde de dolari, insa conform unor oficiali americani implicati in proiect, acesta va trebui marit cu inca 3 miliarde de dolari
.

Putin declara ca Europa este dependenta de resursele ruse

remierul rus Vladimir Putin a declarat, sambata, ca nu crede ca relatiile dintre Rusia si Occident se vor deteriora grav in urma crizei din Caucaz deoarece Europa are mare
nevoie de resursele ruse, relateaza luni agentia RIA Novosti in pagina electronica, monitorizata de Mediafax.

"Avem prea multe lucruri de care partenerii nostri nu pot pur si simplu le este foarte greu sa se dispenseze"", a declarat acesta, sambata, intr-un interviu televizat. Rusia este bogata in resurse de gaz, petrol, metale, ingrasaminte chimice si lemn
si tocmai de acestea are nevoie economia
mondiala, a subliniat Putin, inainte de a mentiona cooperarea din domeniul spatial.

"Statia spatiala internationala (ISS) nu poate exista fara lansatoarele noastre", a adaugat seful Guvernului de la Moscova.

"Orice s-ar intampla si orice s-ar spune, adevarul este de partea noastra. Noi ne conducem intr-un mod cu totul moral si conform dreptului international in vigoare. Daca anumite state europene doresc sa serveasca intereselor politice straine ale altei tari, ceea ce si fac, nu putem face nimic impotriva", a subliniat Putin.

El a precizat ca riposta militara rusa din Osetia de Sud a fost una legitima. "Nu suntem obligati sa ne scuzam in fata oricui, deoarece suntem convinsi de justetea actelor noastre", a declarat acesta, explicand ca Moscova a intervenit pentru a proteja vietile militarilor rusi din cadrul trupelor de mentinere a pacii si ale civililor din Osetia de Sud.

Putin a comparat ofensiva militara georgiana cu masacrul de la Srebenita din 1995 cand trupele olandeze mobilizate de UE in Bosnia-Hertegovina au ezitat sa intervina pentru a preintampina tragedia. "Pana in prezent, isi amintesc si isi cer scuze", a declarat Putin. "Se astepta cineva ca noi sa facem la fel?", a intrebat el retoric.

Baze navale militare ale SUA in Marea Neagra

tatele Unite ale Americii si-ar putea amplasa o baza navala permanenta in Georgia sau Ucraina, in pofida clauzelor Conventiei de la Montreux (1936) care interzice stationarea mai mult de trei saptamani in Marea
Neagra a navelor militare apartinand tarilor neriverane, relateaza saptamanalul ucrainean "2000", citat de Agerpres. Publicatia mentionata avanseaza si un scenariu al modului in care ar putea proceda SUA pentru a-si permanentiza prezenta militara navala in Marea Neagra
.
"In conformitate cu clauzele Conventiei de la Montreux asigurarea unei prezente permanente pentru navele americane in Marea Neagra este posibila doar in urmatoarele conditii: un stat oarecare din zona Marii Negre, de exemplu Georgia, cumpara cateva vase militare americane care isi stabilesc baza in porturile georgiene Poti si Batumi si navigheaza sub pavilionul Georgiei, insa comandamentul lor si echipajele se subordoneaza direct Pentagonului", explica saptamanalul "2000".
Scenariul descris nu tine de domeniul fantasticului, intrucat - dupa cum relateaza publicatia mentionata - precedente de acest gen au existat in istorie. Astfel, la inceputul Primului razboi mondial, Germania i-a vandut fictiv Turciei un crucisator de linie "Geben", botezat ulterior "Sultan Selim", insa doar denumirea i s-a schimbat, nu si comandamentul sau echipajul.
O incursiune a crucisatorului "Geben" in portul Sevastopol, pe atunci rusesc, a si marcat intrarea Turciei in prima conflagratie mondiala.
In opinia expertilor citati de saptamanalul "2000", SUA ar putea sa puna in aplicare un scenariu asemanator in Crimeea, ceea ce i-ar permite Washingtonului sa-si creeze o baza navala sub pavilion ucrainean, evitand astfel clauzele Conventiei de la Montreux.

Oprah îi trânteşte uşa-n nas lui Palin

Candidata republicanilor la vicepreşedinţia SUA este bine venită în emisiunea celebrei Oprah, dar doar după încheierea alegerilor.

Informaţia că celebra Oprah Winfrey, susţinătoare a lui Barack Obama, refuză s-o aibă ca invitată în studio pe Sarah Palin a stârnit dezbateri aprinse peste Ocean. În timp ce o parte a opiniei publice americane o acuză pe Oprah că este „subiectivă“, o alta consideră că aceasta are dreptul să-şi aleagă invitaţii. Vedeta susţine însă că a decis încă de la începutul campaniei prezidenţiale să nu-şi folosească emisiunea pentru promovarea vreunuia dintre candidaţi. Într-o scrisoare pentru ABC, Oprah afirmă că „Sarah Palin ar fi o invitată grozavă, pe care mi-ar plăcea s-o am în studio, dar abia după ce se termină campania“.

Cu toate acestea, Oprah a avut mai multe apariţii publice alături de favoritul ei, Barack Obama, şi nici nu s-a sfiit să-l facă praf pe George W. Bush în 2006, înaintea alegerilor legislative. În 2000, ea i-a avut ca invitaţi atât pe Al Gore, cât şi pe Bush. În acest context, o parte a presei americane consideră că, prin refuzul de a o avea pe Palin - prima femeie desemnată de republicani la vicepreşedinţia SUA - invitată, Oprah dă dovadă de „subiectivism şi ipocrizie“. Există chiar voci care consideră că, adoptând acest gen de atitudine, vedeta riscă să îşi îndepărteze o parte a publicului, în majoritate format din femei.
Interesul media pentru candidata republicană la postul de vicepreşedinte al SUA nu păleşte însă. Palin nu a avut, de-a lungul timpului, doar aspiraţii politice. Fost reporter sportiv, ea şi-a dorit în 1984 să fie desemnată cea mai frumoasă femeie din Alaska. Aşa că s-a înscris în concursul „Miss Alaska“, nereuşind să iasă decât pe poziţia a doua. La începutul acestui an, ea a pozat pentru revista „Vogue“, în încercarea de a „schimba imaginea de stat corupt a Alaskăi“.
Fiul lui McCain conduce bănci falimentare
Silver State Bank, care l-a avut până recent în consiliul de conducere pe fiul lui John McCain, Andrew, a fost închisă vineri de autorităţile de reglementare. Andrew McCain a fost adoptat de senatorul republican în perioada în care era căsătorit cu fosta sa soţie Carol. Fiul lui McCain a fost numit în boardul băncii Silver State în februarie şi se ocupa de partea de audit. Informaţiile readuc în discuţie rolul lui John McCain într-un scandal imens legat de economii
şi împrumuturi, în urmă cu două decenii. La sfârşitul anilor ’80, John McCain era unul dintre cei cinci senatori - supranumiţi „Keating Five“ (Cei cinci ai lui Keating) - investigaţi de congres pentru presupusa implicare în folosirea de bani publici. Cei cinci au fost acuzaţi că l-au ajutat pe Charles Keating, pe atunci preşedintele Lincoln Savings and Loan Association din California. Firma
a dat ulterior faliment.

Primarul Romei provoacă indignare după declaraţii pe tema fascismului

tânga italiană îl acuză pe primarul Romei, de dreapta, că încearcă să rescrie istoria, după ce acesta a declarat că legile rasiste aplicate în perioada fascistă în Italia au fost "răul absolut", mai degrabă decât fascismul în sine.

Controversa intervine în condiţiile unei dezbateri în Italia, dacă succesul dreptei în alegeri a alimentat climatul de xenofobie şi intoleranţă, după ce un săptămânal catolic a sugerat luna trecută că este posibil ca Italia să se confrunte cu o renaştere a fascismului.

Gianni Alemanno, fost lider de tineret al unui partid neofascist, care a devenit primul politician de dreapta ales primar al Romei din perioada fascistă, a provocat şi în trecut controverse, purtând un simbol al extremei-drepte la gât. Duminică, acesta a declarat pentru Corriere della Sera că niciodată nu a considerat fascismul drept "răul absolut".

Comentariile au provocat imediat indignare din partea stângii, care îl acuză că încearcă să separe trecutul fasist al Italiei sub dictatura lui Mussolini de păcatele sale. Mussolini a condus cu o mână de fier Italia mai mult de 20 de ani, aplicând legi antisemite, care i-au alungat pe evrei din şcoli şi slujbele publice şi în cele din urmă au dus la moartea a 6.000 de evrei italieni în lagărele naziste.

Totuşi, unii italieni îşi amintesc cu nostalgie de o epocă ce a fost caracterizată de mai multă ordine şi siguranţă decât este acum Italia.

Deputatul de opoziţie Roberto Morassut a spus că Alemanno ar trebui să le prezinte scuze italienilor pentru "declaraţiile sale imprudente" care amintesc de un "act de revizionism".

Însă deputaţii de dreapta îl apără pe Alemanno, spunând că primarul doar a încercat să vorbească despre un capitol complex al istoriei Italiei.

Sarkozy vrea un tratat ruso-georgian fără greşeli de traducere

Ministrul de Externe al Franţei recunoaşte că o prepoziţie stă la originea diferenţelor de interpretare
Liderul de la Paris, din nou, la Moscova şi Tbilisi

O diferenţă de traducere, apărută între versi­unile acordului de încetare a focului din Rusia şi Georgia, ar sta la originea întârzierii retragerii trupelor ruse din statul caucazian, iar acesta este unul dintre lucrurile pe care este aşteptat să le „re­pare” preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care se va afla din nou la Moscova şi Tbilisi, începând de astăzi. Pur şi simplu, Moscova înţelege un lucru, iar Georgia şi statele UE – altceva. Cauza o reprezintă faptul că, în versiunea acordului semnat de partea rusă, se vorbeşte de „securitatea Abhaziei şi Osetiei de Sud”, în vreme ce, în textul semnat de preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, referirea este la „securitatea în Abhazia şi Osetia de Sud”, relatează AFP.
Iniţial, diferenţa de traducere a fost semnalată de un oficial rus anonim, dar, în ajunul noii misiuni diplomatice a lui Sarkozy, însuşi ministrul de Externe al Franţei, Bernard Kouchner, a recunoscut această eroare, care permite încă câtorva mii de militari ruşi să se afle pe teritoriul Georgiei. „S-a semnat acelaşi lucru, de către toate părţile, dar s-a semnat în franceză, apoi s-a tradus în engleză şi rusă”, a declarat ministrul. El a admis că, în versiunea în limba engleză, semnată de pre­şedintele Saakaşvili, se vorbeşte de securitatea „în” cele două provincii separatiste, pe când, omologul său rus, Dmitri Medvedev, avea să semneze o referire la „securitatea Abhaziei şi Osetiei de Sud”. Diferenţa de nuanţă creează dificultăţi în definirea aşa-numitelor „zone-tampon” dintre Georgia şi provinciile rebele.
Retragerea rusă, încă fără o dată
precisă
La o lună de la izbucnirea conflictului din Georgia, Guvernul de la Paris estimează că circa o mie de militari ruşi se mai află încă în „zone-tampon”, de dincolo de „frontierele” Abhaziei şi Osetiei de Sud, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova. Prin urmare, Sarkozy doreşte să obţină o dată precisă a retragerii, pentru a-şi apăra prestigiul de „negociator”, în faţa partenerilor şefilor de stat şi de guvern din UE, pe care a reuşit să-i convingă, în cadrul Consiliului European de urgenţă de la 1 septembrie, că Rusia nu trebuie sancţionată. Dincolo de acest obiectiv minimal, Sarkozy şi-a propus să obţină din partea preşedintelui Medvedev „o dată şi un loc” pentru începerea negocierilor legate de „punctul şase” din acordul de la 12 septembrie.
Bătrâna Europă, răbdătoare cu Rusia
Misiunea diplomatică a preşedintelui Franţei se bucură de sprijinul cancelarului german, Angela Merkel, care şi-a exprimat speranţa că vizita lui Sarkozy la Moscova va avea succes. Dar, în timp ce Polonia a cerut ca UE să treacă la sancţiuni împotriva Rusiei dacă nici după vizita lui Sarkozy nu va exista o retragere propriu-zisă, dna Merkel a avut, iarăşi, un ton împăciuitor. Ea a spus că „noi (statele UE şi Rusia – n.r.) vrem să ne spunem sincer ceea ce credem. Contactele cu Moscova nu trebuie întrerupte”.
Pe de o parte, cancelarul german consideră că recunoaşterea independenţei provinciilor des­prinse din Georgia este „incompatibilă cu dreptul internaţional”, pe de alta, AFP citează o declaraţie de-a ei, potrivit căreia UE şi Rusia „trebuie să muncească împreună, ceea ce se va face, desigur, pe baza unui sistem de valori comune, iar noi vom lupta în acest sens prin contactele noastre cu Rusia”.

Criza politica din Ucraina: Trupele Ministerului de Interne, in alerta de gradul zero

xpertii de la Kiev se tem de rezolvarea pe calea fortei a crizei politice din Ucraina, in contextul ultimelor decrete prezidentiale si al recentelor decizii ale sefului statului. Astfel, saptamana trecuta, trupele Ministerului de Interne de la Kiev au primit ordin sa fie pregatite pentru o interventie in forta. O zi mai tarziu, presedintele Viktor Iuscenko a convocat o reuniune cu usile inchise a Statului-Major al armatei ucrainene, la care va participa intregul comandament superior, relateaza saptamanalul "Zerkalo Nedeli", consultat de Agerpres.
Presa ucraineana a intrat in fierbere dupa ce, pe 2 septembrie, Viktor Iuscenko a emis un decret cu privire la verificarea gradului de pregatire a trupelor din subordinea Ministerului de Interne. In conformitate cu acest decret, intre 15 si 30 septembrie, alerta de lupta in oricare dintre unitatile ministerului, precum si redislocarea acestora, cu armamentul si tehnica din dotare, este perfect legitima. In data de 3 septembrie, la numai o zi dupa decretul prezidential cu privire la verificarea gradului de pregatire a trupelor din subordinea Ministerului de Interne, a aparut si informatia privind reuniunea secreta a Statului-Major. Agenda sedintei nu a fost insa data publicitatii, iar - pentru a stopa orice fel de scurgere de informatii in mass-media - staff-ul armatei ucrainene si presedintia nu au facut nici o precizare referitoare la data cand va avea loc reuniunea si nici despre locul desfasurarii ei. Publicatia "Zerkalo Nedeli" a aflat insa din surse confidentiale ca aceasta reuniune a fost amanata de trei ori pe parcursul unei singure zile, ea urmand sa se desfasoare candva in decursul acestei saptamani.
Numerosi parlamentari din Rada Suprema (legislativul unicameral ucrainian) si membri ai guvernului condus de premierul Iulia Timosenko leaga decretul prezidential din 2 septembrie de evenimentele asteptate sa se produca in parlamentul de la Kiev, noteaza "Zerkalo Nedeli". Astfel, in 15 septembrie, deputatii se vor reuni in cadrul Consiliului de coordonare, iar in 16 septembrie se asteapta anuntul oficial privind incetarea existentei actualei coalitii democratice din Rada Suprema. Coalitia democrata si-a gasit sfarsitul dupa ce miscarea proprezidentiala Ucraina Noastra - Autoapararea Populara a rupt alianta cu Blocul Iulia Timosenko (BIUT), pe motiv ca deputatii BIUT, alaturi de cei ai opozitiei rusofone, au votat un set de legi care simplifica procedura de destituire a sefului statului, privandu-l totodata pe presedinte de o serie de prerogative in favoarea puterii executive. Evocand evenimentele din 2004, cand presedintele a recurs la trupele Ministerului de Interne pentru rezolvarea unei crize generate de demiterea procurorului general de atunci, care refuza sa-si paraseasca functia, deputatul Aleksandr Skibinetki, general in rezerva, considera totusi ca scenariul de acum patru ani are putine sanse sa fie pus din nou in aplicare de Iuscenko. "Situatia s-a schimbat mult intre timp. Sunt aproape convins ca atat trupele Internelor, cat si armata nu se vor conforma vreunui ordin aventurist", a declarat, pentru Zerkalo Nedeli, generalul Skibinetki, fost responsabil in Serviciul ucrainean de securitate.

Asaltul Ucrainei la Haga

ievul prezinta stanca din Marea
Neagra drept un succes al politicii de colonizare post - sovietica

Ucraina declanseaza maine la Curtea Internationala de Justitie de la Haga ofensiva juridica impotriva Romaniei pentru acapararea resurselor energetice din zona disputata. Autoritatile de la Kiev falsifica istoria pentru a facilita anexarea definitiva a platoului continental din Marea Neagra
. Nationalistii din fosta republica sovietica ameninta cu ample proteste de strada in cazul unei decizii favorabile Romaniei.
Conform Suplicii inaintate de regimul de la Kiev Curtii Internationale de Justitie de la Haga in data de 7 iulie 2007, Ucraina acuza Romania ca a prezentat in Replica inaintata CIJ in decembrie 2006, "schite simple" in loc de harti detaliate, "descoperite" intamplator de partea romana. Expertii ucraineni contesta o parte importanta a hartilor anexate documentatiei romanesti inaintate CIJ, inclusiv harta 134, considerandu-le "eronate". Kievul mai protesteaza fata de folosirea de catre Bucuresti a unor harti vechi, fara valoare juridica. Tot in documentatia inaintata de fosta republica sovietica sunt contestate argumentele delegatiei romane privind Procesele Verbale din 1949, 1961, 1063 si 1974, considerand ca ele sunt acorduri internationale obligatorii pentru Parti, fara insa ca ele sa stabileasca limitele platoului continental sau al Zonelor Economice Exclusive. "Misiunea Comisiei comune sovieto-romane care a incheiat Procesul Verbal din 1949 nu includea delimitarea sectorului maritim al granitei", se mai arata in Suplica ucraineana. "Termenii actuali ai Proceselor Verbale relevante, subliniaza doar ca granita este situata la o anumita distanta (nespecificata) de arcul Insulei Serpilor" precizeaza partea ucraineana. Romania mai este acuzata ca a incercat sa excluda "portiuni insemnate din coasta maritima a Ucrainei" din procesul de stabilire a limitelor maritime. Kievul mai contesta in termeni duri folosirea de catre Romania a peninsulei Sahalin si a digului de la Sulina ca punct de referinta pentru calcularea distantelor, considerand ca Bucurestiul foloseste standarde duble atunci cand se refera la Insula Serpilor.
Stanca metropola
Conform documentatiei ucrainene "dimensiunile Insulei Serpilor sunt semnificative. Conform hartei topografice anexate Suplicii, insula are 615 metri in lungime si 560 de metri in latime, cu o inaltime intre 37 si 41 de metri, si o circumferinta totala de aproximativ 2, 3 kilometri". "Conform fotogra­fiilor anexate Contra-Memoriului, in ambele parti ale capului din nord-estul Insulei exista golfuri ce permit acostarea vaselor. Un complex ce permite acostarea regulata a vaselor a fost construit in 2005, primind in mod regulat vase" se mai arata in Suplica ucraineana. "Importanta istorica a Insulei Serpilor nu poate fi negata. Insula a fost insemnata pe harti din cele mai vechi timpuri de numerosi cartografi asa cum se poate vedea din hartile reproduse in Atlasul atasat Memoriului Romaniei. Dupa cum s-a demonstrat in Contra-Memoriul Ucrainei, si ilustrat de publicatia Descriptio Romaniae, inaintat Curtii de catre Romania, semnificatia religioasa a Insulei este reflectata in literatura si poezia greaca antica" mai adauga Suplica Kievului.
Anterior, Guvernul ucrainean a lansat mai multe proiecte economice costisitoare menite sa demonstreze CIJ ca stanca este locuibila si are viata
economica proprie. Localitatea de pe stanca, Satul Alb, infiintata recent de Legislativul ucrainean, apare in statisticile oficiale ucrainene cu una din cele mai ridicate rate de de crestere economica din fosta republica sovietica, in pofida lipsei unei populatii stabile.