Schema de personal a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) s-a îmbogăţit, în ultimii 3 ani de guvernare liberală, cu patru neveste ale unor liberali „de forţă”. E vorba de Laura Atanasiu, soţia preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, soţia preşedintelui ANAF, Daniel Chiţoiu, Dana Motreanu, soţia deputatului PNL Dan Motreanu (ex-ministru al Agriculturii), şi soţia deputatului PNL George Scutaru. Cele patru doamne nu au statut de funcţionari publici şi au fost angajate prin concurs, conform competenţelor, după cum explică Florin Roman, secretarul general al CSA. Domnul Roman, fost jurnalist, actualmente membru PNL, cu o carieră în ascensiune, a fost şi el angajat prin concurs, în octombrie 2006.
Roman este asociat cu doamna Atanasiu la firma
Travel Vision Global SRL, deţinătorul postului de radio „Ardeleanul” din Alba Iulia. Dl. Roman a fost numit de dl. Atanasiu în Consiliile de Administraţie ale mai multor societăţi în care AVAS are (a avut) participaţii. Între altele, EximBank, Eon Gaz şi Automobile Craiova. Dl. Roman are un apartament de 3 camere în zona 1 Mai din Bucureşti, închiriat de la RA APPS, pe o altă firmă a sa, Comunicare SRL: „Contractul de închiriere expiră la sfârşitul lunii mai şi nu-l voi prelungi, pentru că voi căuta ceva mai ieftin. Aici plătesc 700-800 de euro lunar, inclusiv întreţinerea”, spune Florin Roman.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este organismul
de stat care supervizează activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare de pe piaţa românească, adică una dintre cele mai bănoase afaceri.

